NU CANDIDEAZĂ LA PRIMĂRIE PENTRU CĂ ARE O MISIUNE

I s-a propus să candideze la Primăria Bacăului, dar a refuzat pentru că are de îndeplinit o misiune. Una căreia i s-a dedicat de 20 de ani și pe care nu ar trăda-o pentru o aventură politică, oricât de tentantă ar părea aceasta.

Are o misiune de îndeplinit și nu renunță la ea nici primar să-l faci. Desigur, în contextul actual, substantivul misiune are o conotație aparte, dar nu despre misiuni ordonate e vorba. Sau cel puțin nu despre cele ordonate de oameni. După 20 de ani în care a încercat și a și reușit să facă ceva pentru semenii săi, André Muit spune că nu ascultă decât de glasul conștiinței.

Muit, originar din Olanda, a stabilit legături destul de trainice cu ambasadorii regatului în România. Toți au vizitat centrul Betania, dar din păcate, spune președintele Asociației, autoritățile locale nu au profitat de șansa de a avea un ambasador prieten cu Bacăul. Au făcut-o în schimb omologii lor din județul vecin.

Identificat în special cu autismul, centrul Betania are de fapt o gamă diversă de servicii sociale: integrarea tinerilor din centrele de plasament, tratarea diverselor dizabilități, recuperare, consiliere și sprijin pentru familiile aflate în dificultate.

Share
facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *