DUPĂ CE A CUCERIT PIAȚA AUTOHTONĂ, BARRIER IA CU ASALT GERMANIA

Au așezat o adevărată barieră împotriva condițiilor atmosferice nefavorabile, dar au deschis uși și ferestre pentru mii de români care le-au apreciat produsele. În curând numele firmei se va pronunța și cu accent german. Chiar așa cum vor pronunța nemții cuvântul care pentru noi a ajuns sinonim cu lucrul de calitate în domeniul termoizolațiilor PVC?

La doi pași de Bacău, un dreptunghi format din clădiri moderne decupează o porțiune din câmpul unde nu demult pășteau caprele și oile. E vorba de o fabrică, substantiv care în ultimii ani a apărut mai mult la capitolul ”a fost odată ca niciodată”. Povestea brandurilor băcăuane de succes are astăzi un nou nume: Barrier, și chiar e vorba de o poveste despre oameni care și-au schimbat viața, dar au reușit să o schimbe și pe a altora. O parte importantă din succesul firmei care deține cel mai performant sistem de lucru din sud-estul Europei e dat tocmai de acest motor ideatic al afacerii: Barrier – o familie care performează pe linii clare ca diamantul care taie sticla în hala de producție. În cifre e vorba de 4 ani și 12 milioane de euro pentru ca fabrica să devină lider de piață.

Cei de la Barrier au căutat luni bune în toată Europa un partener pentru secțiunea de automatizări care să corespundă standardelor firmei băcăuane.

În trei dintre cele patru fabrici ale companiei se lucrează deja în două schimburi pentru a face față comenzilor din ce în ce mai mari. Succesul fabricii a însemnat și locuri de muncă noi pentru cei din zonă. Trei sute de angajări s-au înregistrat în ultimele 12 luni.

Există și un secret în a fi cel mai bun? Desigur. Sunt de fapt mai multe. Unul dintre acestea e incredibil de simplu și pentru mulți dintre afaceriștii băcăuani un veritabil paradox. Pentru Barrier a fost o provocare.
Să fii cel mai bun din România nu e puțin lucru. Dar să ajungi să vinzi sub franciză pe piața germană, unul dintre locurile de unde a început povestea geamului termopan, e deja altceva. Adrian Gârmacea crede că e timpul să mai ia și nemții lecții de la noi.

Pas cu pas, cu tenacitate, dar și cu modestie, Barierr a devenit sinonim cu lucrul bine făcut. Un concept care trece dincolo de sticlă și pvc, care deschide și altfel de ferestre între oameni, idei și speranțe. Despre acestea, în episodul următor.

Share
facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *