Imaginea de fotografie cu Partidul Liberal pare aproape perfectă. Liderii de la centru și din filială au povestit despre lupta cu un PSD-ul rănit, dar nu învins, cu zâmbetul pe buze. Tot la fel de senini au trasmis mesaje mai mult sau mai puțin subtile pentru liberalii absenți sau mai puțin deciși.

Un PNL fără orgolii. Cel puțin acesta s-ar dori a fi mesajul transmis duminică de Alina Gorghiu și Vasile Blaga la întâlnirea cu membrii noului PNL.

Sală arhiplină duminică la Teatrul de Vară din Bacău. Atât liderii foștilor liberali, cât și cei ai domocrat-liberalilor s-au dat peste cap să-și adune membrii în număr cât mai mare. Astfel că liderii PNL, Alina Gorghiu și Vaslie Blaga au fost primiți, puțin după 11.30, cu aplauze de peste 1600 membri și simpatizanți, pe acordurile unei celebre formații de muzică rock.

După ce au ajuns pe scenă, invitații au format o linie continuă împreună cu liderii locali și au încremenit preț de câteva secunde în timpul intonării imnului național.

Discursurile celor doi lideri de la centru au oscilat între ”Să ne întâlnim sub semnul măslinului” și ”Fără compromisuri” în ceea ce privește coabitarea cu PSD. Dacă Alina Gorgiu a trasmis un mesaj puțin edulcorat, Vasile Blaga a fost mai direct: Liberalii nu pot fi la putere până la ora patru, iar apoi în opoziție!

Mesajele celor doi s-au dorit a fi simple și pentru toate urechile: le mulțumim pentru ceea ce au făcut, dar ne pare rău de unii-trimitere la Romeo Stavarache, fără compromisuri-referitor la poziția lui Claudiu Năstase la vicepreședinția Consiliului Județean. În fond, lucrurile sunt ceva mai complicate, iar liderii de la centru, cu avantajele și dezavantajele situației, trimit mesaje corecte din punct de vedere statutar, dar departe de așteptările celor implicați pe plan local. Unul dintre liderii locali a încercat, fără a impresiona vizibil pe niciun invitat, să lanseze un fel de rezoluție în favoarea zonei de nord-est, cea mai săracă din Uniune.

Cu toate că principalul lor adversar politic, PSD, e considerat rănit, dar departe de a fi învins, liberalii s-au declarat convinși că PNL e șansa Românei și în 2016, așa cum a fost mereu în istorie, atunci când partidul a reușit să fie cu adevărat de anvergură națională.

În aproximativ o oră, întâlinirea liderilor cu membrii PNL din județ era pe final. Câteva fotografii de grup au mai punctat o acțiune care a dovedit că liberalii se pot mobiliza bine, pot fi conciși, dar mai au de lucru la omogenizarea echipei. Reuniunea de duminică a avut, în ciuda numărului mare de membri, un aer destins, fără festivism exagerat, deși unii dintre șefuleții mărunți s-au străduit să-și justifice poziția printr-un exces de zel demn de o duminică mai bună.

STIRE VIDEO

 

Share
facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *