Peste 1000 de băcăuani au fost prezenți în centrul orașului pe o vreme ploioasă pentru a vedea „Alaiul datinilor și obiceiurilor de iarnă”, manifestare care a ajuns la cea de-a 51 ediție.
Ca în fiecare an, Ansamblul Folcloric “Busuiocul” a organizat în cea de-a treia zi de Crăciun în Piata Tricolorului, din Bacau, „Alaiul datinilor și obiceiurilor de iarnă”. În ciuda vremii ploioase trupele de mascați, urşi, capre şi-au făcut simţită prezenţa în centrul oraşului încă de la primele ore ale dimineţii.
La ediția din acest au trecut prin fața publicului, formații cunoscute de jocuri cu măști din localitățile băcăuane Rachitoasa,Dărmănești, Dofteana, Bijghir, Scorței, Roșiori, Vultureni, Berești-Tazlău, Zemeș, Lipova, Balcani, Livezi, dar și colective artistice de obiceiuri populare din județele Suceava, Botoșani, Neamț, Vaslui și Vrancea.
Băcăuanii veniți în număr mare în Piața Tricolorului dar și turiștii aflati în trecere prin municipiul Bacău, au avut ocazia să vadă cele mai reprezentative formații și ansambluri de datini din zona Moldovei.
Nu puteau lipsi, din acest impresionant alai, Urșii de la Dărmănești și Dofteana, care au facut, și în acest an, o demonstrație de originalitate și virtuozitate.
Spectacolul de pe scena din faţa Prefecturii a durat câteva ore, timp în care circulaţia rutieră a fost oprită pe artera principală din Bacău.
R: Anca Patea I: Gabriel Comănescu
Share